Spectacolul vietii

Cu ani in urma, ca sa ma pot intretine, lucram ca taximetrist. Intr-o noapte de martie, pe la ora 2:30, pe o strada intunecata, la poarta unei case asteptam un client. Vazand ca nu mai vine am mers si-am batut la usa dupa care am auzit o voce firava, a unei persoane mai in varsta:

- Doar un minut, spuse aceasta.

Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. Isi facu aparitia o femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani. Avea o valiza mica si veche langa ea si purta o rochie colorata iar pe cap o palarie mare, ca dintr-un film din anii '40.
- Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina? zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata.
- Stiti, sunteti un baiat asa de bun! zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:

- Ai putea sa conduci prin centrul orasului?
- Nu este calea cea mai scurta, am raspuns eu rapid.
- Oh, nu conteza, spuse ea. Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil....
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...

- Nu mi-a mai ramas nimeni din familie... a continuat ea. Doctorul spune ca nu mai am mult timp.... In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
- Pe ce ruta ati vrea sa merg? Am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
- Sunt obosita... Hai sa mergem.
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.
Destinatia era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
- Cat va datorez? a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
- Nimic, am zis eu.
- Dar trebuie si tu sa te intretii.
- Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri, am raspuns eu.
Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere...
- Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie, spuse ea. Multumesc din suflet.
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru tot restul zilei de-abia puteam vorbi.

Cum ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere, frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!"

Amintiti-va prietenii mei, ca nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care-l jucam. Iar oamenii s-ar putea sa nu-si aminteasca despre ce am spus ori ce am facut noi, dar intotdeauna isi vor aminti ca i-am facut sa se simta bine, asa ca trateaza si tu oamenii in felul in care ai vrea sa fii tratat.

6 comentarii:

miki spunea...: Doamna aceea a fost chiar norocoasa!Exista undeva o persoana care nu se poate deplasa decat cu caruciorul si de cate ori iese in oras si apeleaza la taximetristi este un adevarat calvar.
Frumoasa poveste, cu atat mai mult cu cat este una reala.; 11 martie 2010, 14:05
Alex spunea...: Imi spunea de curand cineva ca aflandu-se intr-un mare oras pe care-l viziteaza frecvent s-a imprietenit cu un taximetrist care o duce de fiecare data la o anumita destinatie.In timpul unei calatorii,acesta i-a spus ca-i place sa ajute oamenii si in fiecare zi ofera o cursa gratuita unei persoane cu probleme.Intr-o zi,spunea el,a vazut o tanara gravida in statia de autobus si a tras pe dreapta unde a coborat din masina invitatand-o si spunandu-i gravidei ca o transporta gratuit cu taxiul la destinatie. Aceasta s-a uitat speriata cu neancredere la taximetrist refuzandu-l categoric. Auzind discutia, o batranica i-a spus ca accepa ea sa o duca acasa, bucurandu-se ca poate calatori gratuit.
Din pacate putem observa ca oamenii,in general,nu prea mai au incredere in semenii lor.; 11 martie 2010, 17:21
elena marin-alexe spunea...: Grafica in carbune, Isus din Nazaret, Portretul mi-au placut foarte mult.Banuiesc , ca tu esti artistul, asa ca te felicit!
Dumnezeu sa te binecuvanteze!; 12 martie 2010, 18:12
miki spunea...: Este si asta un mare adevar.Cu toate acestea vad adeseori cazuri in care omul chiar cere ajutor si nu numai ca este refuzat, dar mai este si umilit, de parca soarta nu-i este de ajuns.
Sa ai un final de saptamana cu multa pace-n suflet!; 12 martie 2010, 19:06
Alex spunea...: Elena,
e adevarat eu sunt autorul lucrarilor. Grafica si pictura m-au atras mereu, insa pentru mine sunt doar un hobby.
Multumesc mult pentru felicitari si mai ales pentru binecuvantarea de la Dumnezeu.
Multumesc pentru vizita si te mai astept!; 12 martie 2010, 20:55
Alex spunea...: Miki,
asa este si in multe cazuri omul bolnav lesinat in strada e lasat sa moara. Semenii lui, din pacate, il ocolesc crezand ca nu poate fi decat un betiv care,cred ei, nu trebuie ajutat.

Multumesc Miki la fel iti doresc!
Week-end placut!; 12 martie 2010, 21:54

Trimiteţi un comentariu

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Carte

(...) Cât este de necesar, pentru educaţia copilului, ca părinţii să fie împreună şi ce pericol, cu urmări pe toată viaţa, este pentru sufletul copiilor despărţirea părinţilor, s-ar putea vorbi ore în şir.

Tragedia începe deja la procesele de divorţ. Între părinţi începe o luptă la cuţite referitor la cine primeşte copilul, tata sau mama? Dar ce dezastru se întâmplă în sufletul copilului când trebuie el să aleagă pe cine să iubească: pe tata sau pe mama? E drept că nici hotărârea judecătorească nu este mai bună când îi desparte pe copii şi jumătate dintre ei merg cu tata, jumătate cu mama.

Ei bine, s-a terminat divorţul. Acum începe "educaţia" copiilor. Educaţie? Ce fel de educaţie? Partea care a obţinut copiii face tot posibilul ca să stingă în sufletul lor iubirea naturală faţă de cealaltă parte; tot ce ştie rău despre cealaltă parte, spune totul, aşterne totul înaintea copiiilor. Partea cealaltă, în schimb, de la care au fost luaţi copiii, depune tot efortul posibil pentru a şi-i apropia şi, în acest scop, se pretează la mijloacele cele mai fantastice. Iar acestei hărţuieli nenorocite îi este victimă sufletul copiiilor.

O, sărmani puişori care ţipaţi disperaţi, aruncaţi afară din cuibul cald al familiei, o dată cu despărţirea părinţilor vi s-a prăbuşit irecuperabil un întreg paradis!

Faptul că acest lucru nu este pesimism, nu este sperietoare lipsită de temei, ci realitate cruntă, reiese dintr-o scrisoare pe care copilaşul unor părinţi divorţaţi a scris-o la Crăciun pruncuşorului Isus. Nu există acel Demostene care să poată pleda atât de cutremurător împotriva divorţului, nu există acel Cicero care să poată tuna şi fulgera cuvinte mai înfiorătoare împotriva divorţului, cum face scrisoarea acestui Ionel care, la Crăciun, cu hieroglife mari, i-a scris Pruncuşorului din cer următoarele: "Drăguţule Isus! Te rog, ia-mă şi pe mine în cer. Aş vrea să fiu un îngeraş. Şi-ţi promit că voi fi foarte cuminte şi că voi împlini tot ce-mi vei porunci. Aici însă mă simt tare rău. Tu ştii că tăticul a alungat-o pe mămica pentru că a luat o altă mămică. Pe mine m-a luat mămica, dar cu ea mă simt foarte rău. De atunci eu nu am mai primit nici o bomboană. De atunci aici este atât de rece. Mămica plânge tot timpul. Acum a venit şi la mămica un tătic nou, dar mămica plânge tot în hohote. Tăticul cel nou este beţiv. Mămica s-a plâns vecinelor că nu are ce face, altfel murim de foame. Eu i-am spus mamei mele că-l omor pe tăticul cel nou. Mămica însă mi-a spus că Isus se supără pentru aceasta. La ora de religie, la şcoală, am învăţat că îngerii o duc foarte bine şi că nu au de făcut altceva decât să asculte de Isus. Pentru aceasta aş vrea să fiu şi eu un înger, căci aici o duc tare greu. Te rog frumos, Pruncuşorule, trimite repede după mine. Îţi sărută mâinile, Ionel".

Fraţilor! Aceasta nu este o scrisoare inventată, acesta este un fapt întâmplat. Spuneţi-mi, vom avea oare dreptul să ne revoltăm şi să ne declarăm nemulţumiţi dacă aceşti copii odată vor creşte mari şi vor deveni nişte răufăcători nemiloşi, desfrânaţi, tâlhari, ucigaşi? Spuneţi-mi cine sunt mai vinovaţi: copiii descreieraţi sau acei părinţi al căror divorţ este cauza rătăcirii lor? Ia să urmărim anii copilăriei acestor delincvenţi: de câte ori dăm, în viaţa lor, peste urmele devastatoare ale vieţii de familie distrusă!(...)

T.Tihamér - Episcop de Veszprem - Căsătoria creştină

Citeşte mai mult ...

✠ ✠ ✠

(...)În timp ce banda adezivă e folosită pentru a lipi lucrurile temporar, lipiciul este de obicei folosit pentru a lega lucrurile definitiv. Două lucruri bine lipite nu pot fi separate decât cu mare dificultate. Dacă încercaţi să separaţi două bucăţi de lemn care au fost lipite, veţi observa că de obicei ele nu se separă exact în locul unde au fost lipite. În timp ce lipiciul rezistă, lemnul se desface în aşchii şi se rupe. Lucrurile care au fost lipite unele de altele, de cele mai multe ori nu pot fi separate fără mari stricăciuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele unite prin legământul căsătoriei. Poate că şi dumneavoastră şi eu am fi putut folosi cuvântul dragoste în loc de alipire. Dumnezeu a ales un cuvânt care ar putea fi mai puţin afectat de schimbarea sentimentelor şi trăirilor emoţionale. Alipirea include dragostea – agape – un jurământ de sacrificiu după modelul jertfirii de Sine a lui Cristos (Efes.5:2, 25). Având în vedere relaxarea morală din zilele noastre, ar fi potrivit să subliniez faptul că alipirea de soţ sau soţie exclude în mod evident relaţiile din afara căsătoriei. A fi alipit de soţ(soţie) şi în acelaşi timp implicat într-o relaţie sexuală cu altcineva reprezintă o contradicţie în termeni. Loialitatea în căsătorie este esenţială pentru relaţia de alipire în sens biblic.

Despre căsătorie, Scriptura ne învaţă că ea a fost creată de Dumnezeu ca fiind valabilă până la moarte, iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătorirea, acestea cad sub incidenţa adulterului. În secţiunea următoare vom analiza textele majore care se ocupă de căsătorie, divorţ şi recăsătorire. Obiectivul meu final nu este să vă conving de propria mea poziţie, ci mai degrabă doresc să vă ajut să înţelegeţi ceea ce Scriptura ne învaţă cu privire la această problemă morală contemporană. Vorbind despre tema căutării adevărului, William Sanford LaSor, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Fuller a remarcat: „Nu avem nici un motiv să ne temem de adevăr; doar ignoranţa poate să ne facă rău… Noile adevăruri sunt întotdeauna o provocare pentru vechile opinii. Dar noile adevăruri nu distrug niciodată vechile adevăruri; ele doar separă adevărul de învăţăturile false“. Astfel, am încredere că veţi cântări cu grijă argumentele şi exegeza prezentate de mine, pe măsură ce vă articulaţi propriul dumneavoastră punct de vedere despre divorţ şi recăsătorire.

Ce este căsătoria la urma urmei? În timp ce mulţi se gândesc la ea doar ca la un act legal, Biblia ne arată că unirea prin căsătorie implică mult mai mult. Pe baza studiului nostru, căsătoria ar putea fi definită ca actul lui Dumnezeu de unire a unui bărbat cu o femeie printr-un legământ definitiv, într-o relaţie ce implică un singur trup. Biblia numeşte căsătoria un „legământ“ (Matei 2:14; Prov.2:17), iar Dumnezeu nu se joacă cu ruperea relaţiilor legate prin legământ. Căsătoria implică un jurământ sau o promisiune care te obligă la păstrarea legăturii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură“ (Num. 30:2). Eclesiastul 5:4-6 ne avertizează că lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu respectă jurămintele. Psalmul 15:4 subliniază prioritatea credincioşiei faţă de promisiunea făcută, în ciuda preţului care trebuie plătit. Căsătoria este clădită pe o promisiune făcută înaintea lui Dumnezeu în faţa prietenilor şi membrilor familiei. Probabil că păstrarea promisiunii este conceptul cheie pentru doctrina trăiniciei căsătoriei. Lewis B. Smedes, profesor de teologie şi etică la Seminarul Fuller a scris: „când faci o promisiune, creezi un mic sanctuar al adevărului în jungla incertitudinii. Destinul uman se sprijină pe o promisiune făcută de bună voie şi abordată cu încredere“. Ce diferit ar arăta această lume dacă ne-am ţine promisiunile!

În versetul 12 Maleahi cheamă judecata divină asupra tuturor celor care vor profana relaţia de căsătorie în acest mod. Expresia „îl va nimici“ înseamnă a condamna la moarte (vezi Exod 13:14). Universalitatea acestei pedepse divine e sugerată de faptul că nici chiar preoţii sau leviţii care oficiau la Templu nu vor fi cruţaţi. Păcatul divorţului (Mal. 2:13-16). Maleahi declară că plânsetele lor, ce aveau ca scop primirea răspunsurilor la rugăciuni (v. 13), nu vor avea nici un efect datorită încălcării jurămintelor lor de căsătorie (v. 14, 1 Petru 3:7). Maleahi îi condamnă pe cei care şi-au încălcat legămintele de căsătorie, înşelându-şi soţiile.Verbul în ebraică (bagad) înseamnă „a se purta cu înşelăciune, necredincioşie sau vicleşug“.(...)

Fără divorţ şi fără recăsătorire - J.Carl Laney (professor of biblical literature and coordinator for Israel study programs at Western Seminary in Portland, Oregon.)

Citeşte mai mult ...

Totuşi, zâmbeşte vieţii