Portretul fiului

    Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecția lui opere ale tuturor marilor maeștri, renascentiști, clasici și moderni, din toate școlile și curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecția lor.
Dar a izbucnit războiul și fiul a fost înrolat și trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj și a murit la datorie, în timp ce salva viața unui camarad. Cînd a primit anunțul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.
O lună mai târziu, a auzit bătăi la ușă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în brațe...El a spus:
- Domnule, nu mă cunoașteți. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră și-a dat viața. În acea zi el a salvat multe vieți ale celor răniți dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc...Deseori ne vorbea de dumneavoastră și despre pasiunea pe care o aveți pentru artă.
Tânărul i-a înmânat pachetul.
- Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveți acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reușit să surprindă chipul, dar și personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin și cu ochii plini de lacrimi a mulțumit tânărului, oferindu-i și o sumă de bani pentru tablou.
- O, nu se poate așa ceva, domnule... Toată viața nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.
Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său și numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecționate.
După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitația marii lui colecții de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă și, mai ales, să achiziționeze tablouri pentru propriile lor colecții.
La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația,adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
- Începem licitația cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniștea....Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
- Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!...
Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
- Face cineva o ofertă pentru acest portret?... 100?... 200?...
Din sală, cineva a stigat iritat:
- Nu am venit pentru acest portret!... Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso și ale celorlalți maeștri!... Haideți să trecem, cu adevărat, la licitație!...
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
- Fiul!... Fiul!... Îl vrea cineva pe fiul?!...
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colț al sălii s-a auzit o voce timidă:
- Dau eu 10 pentru acest portret...
Era cel care fusese, ani mulți, grădinarul tatălui și al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
- Există o ofertă de 10!... Cine dă mai mult?!... Dă cineva 20?!...
Sala era în fierbere.
- Dați-i-l lui pentru 10!...Să trecem la maeștri!...La maeștri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toți doreau să profite de ocazie și să cumpere opere mari pentru colecțiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
- 10, odată!...10, de două ori!...
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
- Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din față, cineva a zbucnit:
- În sfârșit, putem trece la marea colecție!...
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
- Îmi pare rău, dar licitația s-a încheiat.
Rumoare în sală:
- Dar tablourile?!...Cum rămâne cu maeștrii?!...Colecția?!...
- Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitație, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitația se referă numai la potretul fiului !Cine il ia moștenește întreaga avere, care include și toată colecția de opere de artă! Omul care-l primește pe fiul obține TOT!...

Dumnezeu Tatăl, L-a trimis în urmă cu peste 2000 de ani pe Fiul Său ca să moară pe cruce. La fel ca mesajul adjudecătorului, mesajul Lui către noi toți este:
- Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!
Pentru că, vezi tu, acela care îl primește pe Fiul Tatalui Ceresc obține totul...
Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).

Aceasta este adevărata dragoste...
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Publicat de Alexo la 19.12.10
Etichete:

2 comentarii:

miki spunea...

Am auzit aceasta istorioara, cu ceva timp in urma, la Radio Romania Actualitati si m-a impresionat foarte tare.Ma bucur ca am regasit-o aici.

25 decembrie 2010, 12:49
Alex spunea...

Sfarsitul acestei povesti, in schimb, ar trebui sa ne puna serios pe ganduri.

Multumesc Miki!

17 aprilie 2011, 17:44

Trimiteţi un comentariu

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Carte

(...) Cât este de necesar, pentru educaţia copilului, ca părinţii să fie împreună şi ce pericol, cu urmări pe toată viaţa, este pentru sufletul copiilor despărţirea părinţilor, s-ar putea vorbi ore în şir.

Tragedia începe deja la procesele de divorţ. Între părinţi începe o luptă la cuţite referitor la cine primeşte copilul, tata sau mama? Dar ce dezastru se întâmplă în sufletul copilului când trebuie el să aleagă pe cine să iubească: pe tata sau pe mama? E drept că nici hotărârea judecătorească nu este mai bună când îi desparte pe copii şi jumătate dintre ei merg cu tata, jumătate cu mama.

Ei bine, s-a terminat divorţul. Acum începe "educaţia" copiilor. Educaţie? Ce fel de educaţie? Partea care a obţinut copiii face tot posibilul ca să stingă în sufletul lor iubirea naturală faţă de cealaltă parte; tot ce ştie rău despre cealaltă parte, spune totul, aşterne totul înaintea copiiilor. Partea cealaltă, în schimb, de la care au fost luaţi copiii, depune tot efortul posibil pentru a şi-i apropia şi, în acest scop, se pretează la mijloacele cele mai fantastice. Iar acestei hărţuieli nenorocite îi este victimă sufletul copiiilor.

O, sărmani puişori care ţipaţi disperaţi, aruncaţi afară din cuibul cald al familiei, o dată cu despărţirea părinţilor vi s-a prăbuşit irecuperabil un întreg paradis!

Faptul că acest lucru nu este pesimism, nu este sperietoare lipsită de temei, ci realitate cruntă, reiese dintr-o scrisoare pe care copilaşul unor părinţi divorţaţi a scris-o la Crăciun pruncuşorului Isus. Nu există acel Demostene care să poată pleda atât de cutremurător împotriva divorţului, nu există acel Cicero care să poată tuna şi fulgera cuvinte mai înfiorătoare împotriva divorţului, cum face scrisoarea acestui Ionel care, la Crăciun, cu hieroglife mari, i-a scris Pruncuşorului din cer următoarele: "Drăguţule Isus! Te rog, ia-mă şi pe mine în cer. Aş vrea să fiu un îngeraş. Şi-ţi promit că voi fi foarte cuminte şi că voi împlini tot ce-mi vei porunci. Aici însă mă simt tare rău. Tu ştii că tăticul a alungat-o pe mămica pentru că a luat o altă mămică. Pe mine m-a luat mămica, dar cu ea mă simt foarte rău. De atunci eu nu am mai primit nici o bomboană. De atunci aici este atât de rece. Mămica plânge tot timpul. Acum a venit şi la mămica un tătic nou, dar mămica plânge tot în hohote. Tăticul cel nou este beţiv. Mămica s-a plâns vecinelor că nu are ce face, altfel murim de foame. Eu i-am spus mamei mele că-l omor pe tăticul cel nou. Mămica însă mi-a spus că Isus se supără pentru aceasta. La ora de religie, la şcoală, am învăţat că îngerii o duc foarte bine şi că nu au de făcut altceva decât să asculte de Isus. Pentru aceasta aş vrea să fiu şi eu un înger, căci aici o duc tare greu. Te rog frumos, Pruncuşorule, trimite repede după mine. Îţi sărută mâinile, Ionel".

Fraţilor! Aceasta nu este o scrisoare inventată, acesta este un fapt întâmplat. Spuneţi-mi, vom avea oare dreptul să ne revoltăm şi să ne declarăm nemulţumiţi dacă aceşti copii odată vor creşte mari şi vor deveni nişte răufăcători nemiloşi, desfrânaţi, tâlhari, ucigaşi? Spuneţi-mi cine sunt mai vinovaţi: copiii descreieraţi sau acei părinţi al căror divorţ este cauza rătăcirii lor? Ia să urmărim anii copilăriei acestor delincvenţi: de câte ori dăm, în viaţa lor, peste urmele devastatoare ale vieţii de familie distrusă!(...)

T.Tihamér - Episcop de Veszprem - Căsătoria creştină

✠ ✠ ✠

(...)În timp ce banda adezivă e folosită pentru a lipi lucrurile temporar, lipiciul este de obicei folosit pentru a lega lucrurile definitiv. Două lucruri bine lipite nu pot fi separate decât cu mare dificultate. Dacă încercaţi să separaţi două bucăţi de lemn care au fost lipite, veţi observa că de obicei ele nu se separă exact în locul unde au fost lipite. În timp ce lipiciul rezistă, lemnul se desface în aşchii şi se rupe. Lucrurile care au fost lipite unele de altele, de cele mai multe ori nu pot fi separate fără mari stricăciuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele unite prin legământul căsătoriei. Poate că şi dumneavoastră şi eu am fi putut folosi cuvântul dragoste în loc de alipire. Dumnezeu a ales un cuvânt care ar putea fi mai puţin afectat de schimbarea sentimentelor şi trăirilor emoţionale. Alipirea include dragostea – agape – un jurământ de sacrificiu după modelul jertfirii de Sine a lui Cristos (Efes.5:2, 25). Având în vedere relaxarea morală din zilele noastre, ar fi potrivit să subliniez faptul că alipirea de soţ sau soţie exclude în mod evident relaţiile din afara căsătoriei. A fi alipit de soţ(soţie) şi în acelaşi timp implicat într-o relaţie sexuală cu altcineva reprezintă o contradicţie în termeni. Loialitatea în căsătorie este esenţială pentru relaţia de alipire în sens biblic.

Despre căsătorie, Scriptura ne învaţă că ea a fost creată de Dumnezeu ca fiind valabilă până la moarte, iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătorirea, acestea cad sub incidenţa adulterului. În secţiunea următoare vom analiza textele majore care se ocupă de căsătorie, divorţ şi recăsătorire. Obiectivul meu final nu este să vă conving de propria mea poziţie, ci mai degrabă doresc să vă ajut să înţelegeţi ceea ce Scriptura ne învaţă cu privire la această problemă morală contemporană. Vorbind despre tema căutării adevărului, William Sanford LaSor, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Fuller a remarcat: „Nu avem nici un motiv să ne temem de adevăr; doar ignoranţa poate să ne facă rău… Noile adevăruri sunt întotdeauna o provocare pentru vechile opinii. Dar noile adevăruri nu distrug niciodată vechile adevăruri; ele doar separă adevărul de învăţăturile false“. Astfel, am încredere că veţi cântări cu grijă argumentele şi exegeza prezentate de mine, pe măsură ce vă articulaţi propriul dumneavoastră punct de vedere despre divorţ şi recăsătorire.

Ce este căsătoria la urma urmei? În timp ce mulţi se gândesc la ea doar ca la un act legal, Biblia ne arată că unirea prin căsătorie implică mult mai mult. Pe baza studiului nostru, căsătoria ar putea fi definită ca actul lui Dumnezeu de unire a unui bărbat cu o femeie printr-un legământ definitiv, într-o relaţie ce implică un singur trup. Biblia numeşte căsătoria un „legământ“ (Matei 2:14; Prov.2:17), iar Dumnezeu nu se joacă cu ruperea relaţiilor legate prin legământ. Căsătoria implică un jurământ sau o promisiune care te obligă la păstrarea legăturii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură“ (Num. 30:2). Eclesiastul 5:4-6 ne avertizează că lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu respectă jurămintele. Psalmul 15:4 subliniază prioritatea credincioşiei faţă de promisiunea făcută, în ciuda preţului care trebuie plătit. Căsătoria este clădită pe o promisiune făcută înaintea lui Dumnezeu în faţa prietenilor şi membrilor familiei. Probabil că păstrarea promisiunii este conceptul cheie pentru doctrina trăiniciei căsătoriei. Lewis B. Smedes, profesor de teologie şi etică la Seminarul Fuller a scris: „când faci o promisiune, creezi un mic sanctuar al adevărului în jungla incertitudinii. Destinul uman se sprijină pe o promisiune făcută de bună voie şi abordată cu încredere“. Ce diferit ar arăta această lume dacă ne-am ţine promisiunile!

În versetul 12 Maleahi cheamă judecata divină asupra tuturor celor care vor profana relaţia de căsătorie în acest mod. Expresia „îl va nimici“ înseamnă a condamna la moarte (vezi Exod 13:14). Universalitatea acestei pedepse divine e sugerată de faptul că nici chiar preoţii sau leviţii care oficiau la Templu nu vor fi cruţaţi. Păcatul divorţului (Mal. 2:13-16). Maleahi declară că plânsetele lor, ce aveau ca scop primirea răspunsurilor la rugăciuni (v. 13), nu vor avea nici un efect datorită încălcării jurămintelor lor de căsătorie (v. 14, 1 Petru 3:7). Maleahi îi condamnă pe cei care şi-au încălcat legămintele de căsătorie, înşelându-şi soţiile.Verbul în ebraică (bagad) înseamnă „a se purta cu înşelăciune, necredincioşie sau vicleşug“.(...)

Fără divorţ şi fără recăsătorire - J.Carl Laney (professor of biblical literature and coordinator for Israel study programs at Western Seminary in Portland, Oregon.)

Copilul Isus

Divina Milostivire

O mamă adevărată