Rugaciunea


Rugăciunea este dialogul nostru cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.


Când eşti îndrăgostit, doar o clipă dacă te gândeşti la fiinţa dragă, tot sufletul tău înfloreşte de o fericire neaşteptată; aşa poţi să îţi dai seama ce mare fericire trăiesc cei care se îndrăgostesc de Dumnezeu şi se gândesc adeseori la El, rugându-se.


Să vedem acum de ce unele rugăciuni se împlinesc, iar altele nu. Dacă un copil neascultător şi rău, perseverând în aceste greşeli, îi cere mamei să îi cumpere bomboane, pentru purtarea lui urâtă, mama nu îi îndeplineşte cererea, deşi îl iubeşte. Tot astfel şi Dumnezeu nu îndeplineşte rugăciunile celor răi, care încalcă poruncile Lui. Un copil ascultător şi bun, care nu cere nimic, va primi adesea hăinuţe noi, mâncare bună şi multe altele pe care mama le consideră necesare; dar dacă el nu cere ceea ce îşi doreşte, nu va primi. La fel şi noi, dacă suntem plini de iubire şi bunătate, dar nu ne rugăm niciodată, vom primi daruri de la Dumnezeu, dar nu atât de multe cât am primi dacă am cere mereu şi mereu ajutorul Lui şi al îngerilor Săi.


Dacă un copil o întâlneşte pe mama lui pe stradă şi în toată aglomeraţia străzii îi şopteşte timid şi încetişor că ar vrea jucăria aceea, iar în secunda următoare vede o prăjitură şi uită de jucărie, mama nu îi mai cumpără jucăria, fie pentru că în zgomotul străzii nu a auzit ce vrea copilul, fie pentru că el a uitat imediat şi nu a cerut insistent ceea ce dorea. Tot astfel, dacă noi ne rugăm în treacăt, neatenţi şi obosiţi, spunând seara, în fugă, o rugăciune doar cu buzele fără să fie trăită cu ardoare în adâncul inimii, acea rugăciune este lipsită de viaţă, lipsită de forţă şi nu va fi împlinită de Dumnezeu. În rugăciune trebuie să stăruim plini de credinţă, speranţă şi tenacitate, aşa cum cer copiii mici când vor să obţină ceva de la părinţi.


Un preot spunea despre rugăciune: Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel care iese să deschidă înfuriat, se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune… Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu! Când cerem lui Dumnezeu ceva ce ne-ar aduce nefericire şi cădere, Dumnezeu nu ne împlineşte rugăciunea. Doar El, în înţelepciunea Lui desăvârşită, poate cunoaşte cu adevărat ce ne face bine, dar noi de multe ori îi cerem ceea ce credem că ne-ar bucura, fără să ştim exact ceea ce ne trebuie. De aceea, cel mai bine este să ne rugăm pentru ca mintea noastră să fie luminată de înţelepciune divină, pentru ca inima noastră să se umple de dragoste şi fericire; să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să fie arzătoare, puternică şi să aducă în noi pace, har şi intimitate sfântă cu Dumnezeu; să ne rugăm pentru toţi cei dragi în acelaşi fel şi pentru toţi oamenii necunoscuţi care se află în nefericire sau necredinţă, să chemăm asupra lor harul şi binecuvântarea Tatălui Ceresc.


Gustând din rugăciune, mai ales când te rogi din dragoste pentru ceilalţi oameni, vei fi uimit de fericirea cerească pe care o trăieşti astfel, şi vei dori iarăşi şi iarăşi să te asemeni cu îngerii, hrănindu-te zilnic cu pâinea rugăciunii şi cu mierea harului ce coboară asupra ta. Rugându-te, binecuvântarea Tatălui Ceresc te va însoţi pretutindeni, şi îngerii Săi te vor însoţi, luminându-ţi tainele ascunse ale existenţei, protejându-te şi umplându-ţi sufletul de bucurie. Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre şcoală, roagă-te când faci curăţenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când eşti gata să adormi. Caută tot timpul să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi să-I vorbeşti, să-L rogi, să-I mulţumeşti. De exemplu, spune-I: "Doamne, cu voia Ta, acum fac de mâncare; trimite îngerii Tăi să mă ajute şi să sfinţească tot ceea ce fac şi tot ceea ce gândesc!" Apoi, tot ceea ce faci, fă în prezenţa Lui, adică dă-ţi seama că pentru El nu există pereţii sau tavanul care să Îl împiedice să te vadă. Dă-ţi seama că El te priveşte mereu, că deasupra capului tău se află de fapt un cer nesfârşit, plin de lumina şi bunătatea prezenţei Sale. Când faci de mâncare, fii atent la acest adevăr al prezenţei Lui şi la cerul nesfârşit şi plin de lumină care este deasupra ta. Toate mişcările tale vor fi atunci pline de o atenţie sfântă, ca un copil care ştie că se joacă în prezenţa mamei sale şi doreşte să o bucure. Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îţi poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ţi se pare greu şi încurcat şi vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Carte

(...) Cât este de necesar, pentru educaţia copilului, ca părinţii să fie împreună şi ce pericol, cu urmări pe toată viaţa, este pentru sufletul copiilor despărţirea părinţilor, s-ar putea vorbi ore în şir.

Tragedia începe deja la procesele de divorţ. Între părinţi începe o luptă la cuţite referitor la cine primeşte copilul, tata sau mama? Dar ce dezastru se întâmplă în sufletul copilului când trebuie el să aleagă pe cine să iubească: pe tata sau pe mama? E drept că nici hotărârea judecătorească nu este mai bună când îi desparte pe copii şi jumătate dintre ei merg cu tata, jumătate cu mama.

Ei bine, s-a terminat divorţul. Acum începe "educaţia" copiilor. Educaţie? Ce fel de educaţie? Partea care a obţinut copiii face tot posibilul ca să stingă în sufletul lor iubirea naturală faţă de cealaltă parte; tot ce ştie rău despre cealaltă parte, spune totul, aşterne totul înaintea copiiilor. Partea cealaltă, în schimb, de la care au fost luaţi copiii, depune tot efortul posibil pentru a şi-i apropia şi, în acest scop, se pretează la mijloacele cele mai fantastice. Iar acestei hărţuieli nenorocite îi este victimă sufletul copiiilor.

O, sărmani puişori care ţipaţi disperaţi, aruncaţi afară din cuibul cald al familiei, o dată cu despărţirea părinţilor vi s-a prăbuşit irecuperabil un întreg paradis!

Faptul că acest lucru nu este pesimism, nu este sperietoare lipsită de temei, ci realitate cruntă, reiese dintr-o scrisoare pe care copilaşul unor părinţi divorţaţi a scris-o la Crăciun pruncuşorului Isus. Nu există acel Demostene care să poată pleda atât de cutremurător împotriva divorţului, nu există acel Cicero care să poată tuna şi fulgera cuvinte mai înfiorătoare împotriva divorţului, cum face scrisoarea acestui Ionel care, la Crăciun, cu hieroglife mari, i-a scris Pruncuşorului din cer următoarele: "Drăguţule Isus! Te rog, ia-mă şi pe mine în cer. Aş vrea să fiu un îngeraş. Şi-ţi promit că voi fi foarte cuminte şi că voi împlini tot ce-mi vei porunci. Aici însă mă simt tare rău. Tu ştii că tăticul a alungat-o pe mămica pentru că a luat o altă mămică. Pe mine m-a luat mămica, dar cu ea mă simt foarte rău. De atunci eu nu am mai primit nici o bomboană. De atunci aici este atât de rece. Mămica plânge tot timpul. Acum a venit şi la mămica un tătic nou, dar mămica plânge tot în hohote. Tăticul cel nou este beţiv. Mămica s-a plâns vecinelor că nu are ce face, altfel murim de foame. Eu i-am spus mamei mele că-l omor pe tăticul cel nou. Mămica însă mi-a spus că Isus se supără pentru aceasta. La ora de religie, la şcoală, am învăţat că îngerii o duc foarte bine şi că nu au de făcut altceva decât să asculte de Isus. Pentru aceasta aş vrea să fiu şi eu un înger, căci aici o duc tare greu. Te rog frumos, Pruncuşorule, trimite repede după mine. Îţi sărută mâinile, Ionel".

Fraţilor! Aceasta nu este o scrisoare inventată, acesta este un fapt întâmplat. Spuneţi-mi, vom avea oare dreptul să ne revoltăm şi să ne declarăm nemulţumiţi dacă aceşti copii odată vor creşte mari şi vor deveni nişte răufăcători nemiloşi, desfrânaţi, tâlhari, ucigaşi? Spuneţi-mi cine sunt mai vinovaţi: copiii descreieraţi sau acei părinţi al căror divorţ este cauza rătăcirii lor? Ia să urmărim anii copilăriei acestor delincvenţi: de câte ori dăm, în viaţa lor, peste urmele devastatoare ale vieţii de familie distrusă!(...)

T.Tihamér - Episcop de Veszprem - Căsătoria creştină

✠ ✠ ✠

(...)În timp ce banda adezivă e folosită pentru a lipi lucrurile temporar, lipiciul este de obicei folosit pentru a lega lucrurile definitiv. Două lucruri bine lipite nu pot fi separate decât cu mare dificultate. Dacă încercaţi să separaţi două bucăţi de lemn care au fost lipite, veţi observa că de obicei ele nu se separă exact în locul unde au fost lipite. În timp ce lipiciul rezistă, lemnul se desface în aşchii şi se rupe. Lucrurile care au fost lipite unele de altele, de cele mai multe ori nu pot fi separate fără mari stricăciuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele unite prin legământul căsătoriei. Poate că şi dumneavoastră şi eu am fi putut folosi cuvântul dragoste în loc de alipire. Dumnezeu a ales un cuvânt care ar putea fi mai puţin afectat de schimbarea sentimentelor şi trăirilor emoţionale. Alipirea include dragostea – agape – un jurământ de sacrificiu după modelul jertfirii de Sine a lui Cristos (Efes.5:2, 25). Având în vedere relaxarea morală din zilele noastre, ar fi potrivit să subliniez faptul că alipirea de soţ sau soţie exclude în mod evident relaţiile din afara căsătoriei. A fi alipit de soţ(soţie) şi în acelaşi timp implicat într-o relaţie sexuală cu altcineva reprezintă o contradicţie în termeni. Loialitatea în căsătorie este esenţială pentru relaţia de alipire în sens biblic.

Despre căsătorie, Scriptura ne învaţă că ea a fost creată de Dumnezeu ca fiind valabilă până la moarte, iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătorirea, acestea cad sub incidenţa adulterului. În secţiunea următoare vom analiza textele majore care se ocupă de căsătorie, divorţ şi recăsătorire. Obiectivul meu final nu este să vă conving de propria mea poziţie, ci mai degrabă doresc să vă ajut să înţelegeţi ceea ce Scriptura ne învaţă cu privire la această problemă morală contemporană. Vorbind despre tema căutării adevărului, William Sanford LaSor, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Fuller a remarcat: „Nu avem nici un motiv să ne temem de adevăr; doar ignoranţa poate să ne facă rău… Noile adevăruri sunt întotdeauna o provocare pentru vechile opinii. Dar noile adevăruri nu distrug niciodată vechile adevăruri; ele doar separă adevărul de învăţăturile false“. Astfel, am încredere că veţi cântări cu grijă argumentele şi exegeza prezentate de mine, pe măsură ce vă articulaţi propriul dumneavoastră punct de vedere despre divorţ şi recăsătorire.

Ce este căsătoria la urma urmei? În timp ce mulţi se gândesc la ea doar ca la un act legal, Biblia ne arată că unirea prin căsătorie implică mult mai mult. Pe baza studiului nostru, căsătoria ar putea fi definită ca actul lui Dumnezeu de unire a unui bărbat cu o femeie printr-un legământ definitiv, într-o relaţie ce implică un singur trup. Biblia numeşte căsătoria un „legământ“ (Matei 2:14; Prov.2:17), iar Dumnezeu nu se joacă cu ruperea relaţiilor legate prin legământ. Căsătoria implică un jurământ sau o promisiune care te obligă la păstrarea legăturii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură“ (Num. 30:2). Eclesiastul 5:4-6 ne avertizează că lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu respectă jurămintele. Psalmul 15:4 subliniază prioritatea credincioşiei faţă de promisiunea făcută, în ciuda preţului care trebuie plătit. Căsătoria este clădită pe o promisiune făcută înaintea lui Dumnezeu în faţa prietenilor şi membrilor familiei. Probabil că păstrarea promisiunii este conceptul cheie pentru doctrina trăiniciei căsătoriei. Lewis B. Smedes, profesor de teologie şi etică la Seminarul Fuller a scris: „când faci o promisiune, creezi un mic sanctuar al adevărului în jungla incertitudinii. Destinul uman se sprijină pe o promisiune făcută de bună voie şi abordată cu încredere“. Ce diferit ar arăta această lume dacă ne-am ţine promisiunile!

În versetul 12 Maleahi cheamă judecata divină asupra tuturor celor care vor profana relaţia de căsătorie în acest mod. Expresia „îl va nimici“ înseamnă a condamna la moarte (vezi Exod 13:14). Universalitatea acestei pedepse divine e sugerată de faptul că nici chiar preoţii sau leviţii care oficiau la Templu nu vor fi cruţaţi. Păcatul divorţului (Mal. 2:13-16). Maleahi declară că plânsetele lor, ce aveau ca scop primirea răspunsurilor la rugăciuni (v. 13), nu vor avea nici un efect datorită încălcării jurămintelor lor de căsătorie (v. 14, 1 Petru 3:7). Maleahi îi condamnă pe cei care şi-au încălcat legămintele de căsătorie, înşelându-şi soţiile.Verbul în ebraică (bagad) înseamnă „a se purta cu înşelăciune, necredincioşie sau vicleşug“.(...)

Fără divorţ şi fără recăsătorire - J.Carl Laney (professor of biblical literature and coordinator for Israel study programs at Western Seminary in Portland, Oregon.)

Copilul Isus

Divina Milostivire

O mamă adevărată