Uneori, fericirea e o binecuvantare, dar de cele mai multe ori e o cucerire. Clipa magica a fericirii ne ajuta sa ne schimbam, ne ajuta sa ne urmam mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamagiri, dar toate sunt pe cat de tranzitorii, pe atat de inevitabile, iar la final vom fi mandri de ce am lasat in urma. Candva, in viitor, vom putea privi inapoi cu mandrie si credinta. Cand vom privi inapoi - pentru ca intotdeauna privim inapoi – ne vom auzi inima soptind: „Ce ai facut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semanat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Dumnezeu ti l-a incredintat? L-ai ingropat adanc, intr-un mormant, de teama ca-l vei pierde. Aceasta iti este moştenirea: certitudinea ca ti-ai risipit viata.”
Nefericiti sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru ca atunci cand, poate, vor crede in miracole, aceste clipe magice ale vietii se vor fi scurs deja. Trebuie sa ascultam copilul care am fost, care inca traieste in noi. Acest copil cunoaste intelesul clipelor magice. Ii putem inabusi oftatul, dar nu-l putem reduce la tacere. Daca nu vom renaste, daca nu vom privi din nou viata cu inocenta si entuziasmul copilariei, nu are sens sa mai traim. Te poti sinucide in multe feluri. Aceia care incearca sa-si ucida trupul incalca legea lui Dumnezeu. Dar si aceia care incearca sa-si ucida sufletul incalca legea lui Dumnezeu, chiar daca crima lor este mai putin vizibila in ochii omului.
"În fiecare om autentic e ascuns un copil... acest copil în om este creatorul nemuritor dintr-însul." F.Nietzsche
Sa fim atenti la ceea ce copilul din noi incearca sa ne spuna. Sa nu ne rusinam si sa nu-l infricosam, deoarece se simte singur si abia daca se face auzit. Sa-l lasam sa ia din cand in cand fraiele existentei noastre. Acest copil din noi spune ca nici o zi nu seamana cu cealalta. Sa-l facem sa se simta iubit. Sa-i facem pe plac - chiar daca asta ar insemna sa actionam intr-un fel neobisnuit, chiar daca ne-ar face sa parem nebuni si ciudati in ochii altora. Amintiti-va ca intelepciunea oamenilor este nebunie in fata lui Dumnezeu. Daca ascultam copilul pe care il purtam in suflet, ochii ne vor straluci inca o data. Daca nu pierdem legatura cu acest copil, nu vom pierde nici contactul cu viata.
"Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului." M. Mountessori


















2 comentarii:
Cate-odata e bine sa ne mai gandim si la fericire...
Fericirea aceea simpla si dezinteresata...
Pacat ca avem tot mai putin timp sa o facem...
...sau nu vrem sa avem suficient timp :(
Un sfarsit de saptamana senin si plin de fericire!
Alina
Poate nu intotdeauna stim unde sa cautam "clipa magica" numita fericire, sau poate atunci cand ea se apropie noi ne indepartam, tot mai mult, si astfel o pierdem, o pierdem doar pentru faptul ca nu suntem impacati cu noi insine.
Multumesc Alina!
Un weekend frumos si calduros iti doresc si eu!
Trimiteţi un comentariu