Noi, oamenii, ne inselam amarnic atunci cand credem ca viata nu este altceva decat o lupta. Tot timpul suntem intr-o continua competitie pentru a detine controlul. In jurul acestei vederi gresite, scurta noastra sedere pe pamant este transformata intr-un infern, in loc de a culege roadele linistii si experientei. In goana dupa succes, si pentru a detine controlul, multi dintre semenii nostrii ne mint in fata, frecvent si fara jena. Minciuna apare sub multe forme, de la falsificarea adevarului pana la omiterea sau ascunderea lui. Totul tine de context - insa de cele mai multe ori minciuna devine un gest josnic, folosit adesea de catre indivizii care manipuleaza alti oameni, pentru dorinta lor mare de a se imbogati material. Iar oamenii care se lasa manipulati muncesc din greu pentru supravietuire, sacrificandu-si viata personala si chiar sanatatea.
Dumnezeu a creat oamenii considerati a fi perfecti pentru o lume perfecta unde nu exista rautate si minciuna. Dar oamenii si-au dovedit caracterul slab si manipulabil, slabiciunea fata de putere si dorinta de a fi mai mult decat erau, de a avea mai mult decat aveau, si mai ales au dovedit vulnerabilitate in fata fortelor raului. Aceste forte ale raului sunt ghidate de placerea unei lupte care merita sa fie data, o batalie interioara data in mintea omului, in sufletul sau si care se oglindeste in caracterul si actiunile sale. O batalie intre placeri si respect, intre perversiune si demnitate, intre vulgaritate si finete, intre bogatia materiala si bogatia sufletului, intre cruzime si bunatate, intre minciuna si adevar.. etc.
Fiecare persoana se deosebeste prin felul ei de-a fi, fiecare traieste o alta realitate, priveste lumea prin alti ochi, unii mai critici, altii mai blanzi, unii mai rai, altii foarte timizi, in fine, unii plutesc pe norisori de culoare roz - sau cel putin asa vad ei prin proprii ochelari. Fiecare cu realitatea lui, acesta este si unul din motivele pentru care oamenii nu se inteleg intre ei. De fapt, ei cauta mereu jumatatea care sa le completeze realitatea. Traim intr-o lume a iluziei, pe o insula ispititoare, o lume imbracata in amagiri, minciuni, secrete si suflete dezgolite, o lume care soarbe fiecare picatura fierbinte si otravitoare a pasiunii dezlantuite si murdare, o lume care se hraneste doar cu vise si pacate.
Acum, cand citesti aceste randuri, gandeste-te putin la tine, la actiunile tale, gandurile tale, atitudinea ta din ultimele luni, ultimul an sau mai mult, gandeste-te cine este mai aproape sufletului tau si cine este mai departe? Pe cine ai indepartat voit si de ce? Oare a meritat? Cat mai conteaza pentru tine astazi onestitatea, iubirea, bunatatea, iertarea, respectul pentru cei din jur, frumusetea sufleteasca, corectitudinea?
Da, stiu ce gandesti acum, este al naibii de greu sa mai imbratisezi valorile astea in ziua de azi. Intr-o lume atat de rea si perfida trebuie sa te aperi, trebuie sa arati ca esti tare, ca esti rau, ca te impui, ca nu-ti pasa si ca trebuie sa-ti atingi scopul prin orice mijloace, uneori chiar calcand pe cadavre.
Acesta sa fie oare singurul mod de a supravietui?
"Atitudinile sunt cele care ne controleaza viata. Atitudinile sunt o forta secreta care lucreaza 24 de ore pe zi, spre bine sau spre rau. Este de o importanta covarsitoare sa stim cum sa valorificam si cum sa controlam aceasta mare forta." (Tom Blandi)
"Atitudinile sunt cele care ne controleaza viata. Atitudinile sunt o forta secreta care lucreaza 24 de ore pe zi, spre bine sau spre rau. Este de o importanta covarsitoare sa stim cum sa valorificam si cum sa controlam aceasta mare forta." (Tom Blandi)
13 comentarii:
Valori umane? E din ce in ce mai greu de definit aceasta notiune, in lumea aceasta nebuna in care am ajuns sa traim...
Intr-adevar, pentru marea majoritate dintre noi, viata nu e decat o lupta. Fie ea si pentru a detine controlul asupra propriei vieti, in cel mai bun caz. O lupta permanenta, indelungata, incrancenata, care nu-ti mai lasa timp sau energie sa ajungi la esenta lucrurilor...
Din pacate, minciuna e la fel de frecventa si fireasca precum respiratia. Si vreau sa remarc ca se face uz de ea chiar si fara interese atat de "marete". Unii oameni, pur si simplu, nu au curajul sa fie ei insisi, sa recunoasca deschis ceea ce sunt, si atunci... omit, induc in eroare, mint fatis... sau tac.
Uneori, chiar si tacerea ascunde o minciuna in spatele ei... Se spune ca tacerea e un raspuns, dar acest raspuns cu siguranta nu are prea mare tangenta cu adevarul.
Intr-adevar, fiecare fiinta e unica, in felul sau. Fiecare realitate e diferita. Iar viata nu e decat un vis... pentru unii frumos, pentru altii un cosmar. Unii il viseaza singuri, altii impartasesc realitatea lor cu cineva - si totul devine mai frumos, mai usor, capata sens...
Personal, consider ca fiecare fiinta este rodul interactiunilor cu ceilalti. Actiunile tale, gandurile, atitudinea ta dintr-o anumita perioada sunt rezultatul mai mult sau mai putin direct al actiunilor, gandurilor, atitudinii celorlalti - reflectate asupra ta.
Probabil functioneaza o anumita rezonanta, la scara macro si micro-universala... Insa tu esti prea neinsemnat ca sa poti schimba ceva din "informatia" care ti se transmite prin toate "canalele" universale. Binele sau raul primit, absorbit iti vor influenta cu certitudine toate atitudinile, gandurile, sentimentele viitoare. Aceasta este teoria mea, bazata pe experienta vietii...
Iar in lumea in care traim, a imbratisa valori atat de diferite fata de ceea ce impune supravietuirea inseamna, de fapt, o modalitate lenta de sinucidere.
Insa, pentru unii, viata a devenit la fel de indiferenta precum un vis... asa ca nu mai conteaza.
Visele frumoase se sfarsesc intotdeauna... doar cosmarurile se repeta.
Iar raspunsurile despre toate acestea cred ca le vom primi abia atunci cand ne vom trezi. Din visul acestei vieti.
E adevarat, unii oameni nu au curajul sa fie ei insisi, sa recunoasca deschis ce sunt, si mai ales cine sunt. Si totusi, doar pentru faptul ca isi ascund identitatea, nu pot fi acuzati ca mint fatis ori ca scopul lor ar fi acela de a induce in eroare persoanele cu care interactioneaza in mediul virtual. Iar despre tacere, trebuie sa recunoastem ca e "de aur," desi, uneori poate fi prezenta ca protest impotriva ignorantei.
Cat despre viata, am putea spune ca este un joc, in care daca am sti sa ne comportam, ne-am bucura de roadele ei. Pentru a face cu succes jocul vietii, trebuie, cred eu, sa ne controlam mai mult imaginatia. O persoana care isi inchipuie numai bine, dupa dorinta inimii lui, si care doreste binele tuturor, atrage asupra lui binele: sanatate, bogatii, dragoste, prieteni... uneori atingand chiar cele mai inalte idealuri ale sale.
O zicala veche spune ca omul poate folosi vorbele lui in trei feluri: sa vindece, sa raneasca sau sa prospere. Ceea ce spune despre altii va fi spus despre el, si ceea ce doreste altora, ceilalti ii doresc lui. Blestemele, ca si puii, se intorc la "closca". Daca cineva doreşte altcuiva raul, e sigur ca-si va atrage asupra lui acest rau. Daca doreste sa ajute cuiva in succes, el se ajuta pe el insusi in succes.
Atunci cand, de fapt, subconstientul nostru este inundat de idei perfecte "Dumnezeu si omul sunt una". Asta inseamna ca el este una cu regatul ideilor perfecte, ca omul e facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si i s-a dat putere de stapanire asupra lucrurilor create, spre a le folosi pentru corpul si nevoile sale.
Exista o vorba care spune ca orice boala sau insucces vin de la violarea Legii Iubirii. Isus a spus: "Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii" caci, in jocul vietii, iubirea si bunatatea alunga orice rautate.
Eu ma refeream doar la realitate, nu la mediul virtual... acesta e un aspect diferit, totusi.
In viata, a devenit o practica generalizata disimularea, ascunderea si negarea propriei fiinte, cu scopul clar de a induce in eroare. E mult mai mult decat un mecanism de aparare, din pacate...
Da, tacerea e de aur si poate fi folosita si ca o modalitate de protest... Desi nu consider ca mesajul transmis astfel va fi perceput asa cum trebuie. E benefica mai degraba celui care o aplica, nu destinatarului.
In rest, probabil tot ce spuneti e adevarat... Desi propria-mi experienta de viata contrazice oarecum toate aceste adevaruri.
Mi-ar placea sa inteleg vreodata de ce...
Inca nu stapanesc "jocul vietii", asa cum bine spuneati... De fapt, pentru mine, nimic din aceasta lume nu e un simplu joc...
Ne mai induc in eroare si genul acela de oameni care ascund adevarata fata a unei situatii, dandu-i o aparenta inselatoare. Acestia sunt, de fapt, acele persoane care incearca sa umple golul nefericirii existentei lor cu cautarea spasmodica, obsesiva a puterii sau a recunoasterii sociale. Persoanele in cauza, sunt convinse ca nu pot deveni fericite, bucuroase in ele insele, ca isi irosesc intreaga energie pentru a obtine succesul, cel mai mare cu putinta si in modul cel mai usor si rapid. Insa, pentru a-si ascunde scopurile, acestea par a fi niste persoane cumsecade, nerespectand , cu viclenie si succes, regulile care, alfel, nu le-ar permite sa reuseasca atat de usor in propriile intentii. Un indiciu in recunoasterea acestui gen de persoana este aroganta, dispretul pe care il are, o data atins scopul, si cu care ii trateaza pe ceilalti, mai ales pe cei senini in suflet, voiosi si inclinati mai mult catre fericirea interioara decat catre putere si recunoastere sociala.
E adevarat ce spuneti... insa mi se pare mult prea particularizat pentru ceea ce voiam eu sa spun.
As elimina complet notiunile de "putere" si "recunoastere sociala".
Ramane o definitie reusita a... jocului vietii.
Clipa de clipa, pas cu pas, ne lovim de acestia, in drumul nostru... pana cand invatam de fapt regulile jocului.
Daca invatam sa-i ocolim, daca reusim sa gasim macar una dintre atat de rarele persoane care nu poarta o masca, atunci putem spune ca am castigat acest joc.
Daca nu... vom sfarsi invinsi. Ingenuncheati, cu sufletul ranit, strivit, irosit in zadar...
Asa cum spuneam, eu inca nu stapanesc regulile jocului... Oare a reusit cineva?
In jocul vietii, cine nu intelege slabiciunea celuilalt, cine generalizeaza aspectele negative ale celuilalt pentru a-l lovi, pentru a-l face sa se simta vinovat, pentru a-l pedepsi, nu se intelege nici pe sine insasi, nu-si cunoaste propria fragilitate.
De multe ori, din pacate, meschinaria si rautatea sunt atat de puternice incat in celalalt se iau in consideratie doar defectele, slabiciunile, in loc sa se vada si partile sale pozitive. A nu-l evalua corect pe celalalt, a gasi in el doar aspecte negative, este, de fapt, o maniera josnica, inconstienta si rea.
Atunci cand ne dorim, de exemplu, ca unii oameni sa creada ca ei sunt prietenii nostrii, bine ar fi sa nu-i tratam pe acestia cu indiferenta, sa nu invocam tot felul de scuze de fiecare data cand isi doresc o intrevedere cu noi. Din cauza unei asfel de atitudini din partea noastra ne putem astepta oricand la o scuza surpriza, cu un continut de ramas bun din partea celor care au crezut intr-o asfel de prietenie.
Si tot in jocul vietii, pentru a fi multumiti, trebuie sa depasim in realitate inhibitiile care ne chinuie. De exemplu, femeia care refuza sa-si accepte varsta si se ingrijeste in chip exagerat de propria infatisare, cautand mereu aprobarea celorlalti, sau care se simte atrasa doar de barbatii care o coplesesc cu atentii superficiale si care o fac sa se simta centrul universului, nu e decat o sarmana nefericita, care, de fapt, se minte pe sine.
Intr-o prietenie adevarata, nu exista scuze... si nici surprize neplacute sau finaluri neasteptate. Totul este simplu si clar.
In caz ca exista asa ceva, desigur... :)
In ceea ce priveste ideea finala, o sa va contrazic putin.
Nu, acea femeie nu e "o sarmana nefericita"... De fapt, e chiar multumita si fericita, in orbirea ei.
Nefericiti sunt ceilalti... incapabili sa se minta sau sa poarte masti.
Este adevarat ce spuneti. Totusi, intr-o prietenie adevarata, unele scuze pot fi acceptate, chiar daca se repeta, cu conditia a nu fi descoperite ca fiind false. Doar pentru simplul fapt de a nu se ajunge la un final neasteptat. Sau poate... asteptat! :)
Poate, acea femeia care, "De fapt, e chiar multumita si fericita" s-ar putea ca intr-o zi sa-si revina din orbirea ei. Iar ceilalti... incapabili sa se minta sau sa poarte masti, ar putea ramane asa cum sunt, nefericiti pe viata.
Perfect adevarat. Insa scuzele, chiar daca sunt reale, nu pot fi acceptate la infinit.
E omenesc sa-i dai cuiva a doua sansa... Si generos sa i-o oferi si pe a treia. Dar... cam atat. :D
Mai departe, se numeste orbire... sau chiar prostie.
Eu vorbesc din experienta acum. :))
Finalul unei relatii e intotdeauna asteptat... si e mai mult sau mai putin amar. ;)
Numai o relatie adevarata n-ar trebui sa cunoasca alt sfarsit decat moartea... insa eu nu mai cred in existenta sa.
Da, poate acea femeie isi va reveni din orbire... cu ajutorul unui oftalmolog bun... :D
Dar atunci va realiza ca nu mai e "multumita si fericita"... si va incepe sa-si urasca doctorul care i-a redat vederea... :))
Iar ceilalti... probabil vor ramane nefericiti pe viata. Pentru ca sansele de a descoperi persoane similare cu care sa-si imparta nefericirea si s-o transforme in multumire sau chiar fericire sunt totusi atat de mici... :)
Iar cine nu poarta o masca, nu va putea fi niciodata fericit in mijlocul acestui bal mascat care se numeste viata. :))
Pentru simplul motiv ca va ramane singur, aspru judecat si condamnat pentru ceea ce este... pentru ca indrazneste sa fie altfel.
Se intampla uneori sa ne cerem scuze pentru unele greseli ale noastre, greseli minore, de moment, scuze care de obicei se accepta.
Dar, cum bine spuneti chiar d-stra, unele scuze nu pot fi acceptate la infinit. Una dintre scuzele frecvent invocate suna cam asa: "nu am timp, poate altadata." Iar de cele mai multe ori "altadata" inseamna, de fapt, niciodata.
Nu cred ca o femeie poate sa urasca. Femeia e gingasa, ea nu uraste niciodata, pe nimeni. :)) Uneori, poate se supara... dar, ii trece repede. Cum ar putea ea atunci, in nemultumirea si nefericirea ei, sa-l urasca pe vindecatorul ce-i poate reda, nu doar vederea, ci mai ales increderea in sine. :)
Iar ceilalti... fiecare in parte, poate deveni multumit si fericit doar atunci cand va reusi sa intre inlauntrul celuilalt, dincolo de orice masca. Sa priveasca in adancul fiintei celuilalt citindu-i adevarata fata a sufletului.
Multumesc mult pentru opiniile d-stra din care, trebuie sa recunosc, am numai de invatat.
Va doresc un week-end superfain!
Eu ma refeream la scuze mai grave... dar e un bun exemplu si acesta. Insa, in lumea nebuna in care traim, am invatat sa nu mai etichetez lipsa de timp drept scuza... uneori e chiar reala, din pacate. :D
Cu paragraful despre femei, chiar m-ati amuzat... multumesc! :))
Dar, cum sunt femeie, si cum barbatii nu inteleg niciodata cu adevarat femeile, o sa va ofer cateva lamuriri. :)
Orice fiinta umana e capabila sa urasca... inclusiv femeile... mai ales, femeile... :D Daca inca n-ati aflat acest lucru, va puteti considera norocos. ;)
Iar felul in care iti trece supararea nu tine de sex, ci de profunzime, altruism, simtul umorului... :))
Femei exista din toate tipologiile descrise vreodata de poeti sau filosofi.
Sunt si cele gingase, fragile, neajutorate... dar exista si femei puternice, profunde, hotarate, cu ratiune adanca.
Nu ma refer acum la aspectul fizic, ci la trasaturile morale, de caracter, ca sa spun asa.
Valabil si pentru barbati, de altfel. Nu exista numai barbati puternici, conform definitiei clasice, ci si barbati-iepuri, speriati si tematori, permanent pe fuga... :))
As putea dezvolta aceasta tema la infinit, dar cu siguranta nu e cazul aici. :) Insa ideea sper ca e clara.
Iar in acest bal mascat care e viata, fericiti sau multumiti nu pot fi decat cei care poarta masti identice si au sansa sa se intalneasca.
In caz ca doua fiinte poarta masti complet diferite, atunci ma tem ca nu e posibil nici sa citesti adevarata fata a celuilalt, nici s-o intelegi... asta in caz ca reusesti totusi sa ajungi pana acolo, desigur. :D
Si eu va multumesc pentru aprecieri... judecati + etichete, adica. :))
Cat despre invatat... e valabil si reciproc. Orice interactiune de orice gen dintre oricare fiinte umane e o experienta din care fiecare e liber sa invete ceea ce poate, ceea ce doreste...
Eu tocmai am invatat ca barbatii nu vor intelege niciodata femeile, oricat ar incerca. :))
De fapt, stiam acest lucru, dar ma conving cu fiecare noua experienta ca asa stau lucrurile. :)
Desigur, e valabila si reciproca... :))
Stiintific vorbind, barbatii gandesc, femeile simt. Barbatii au mai multi neuroni, iar femeile sunt mult mai dotate pentru folosirea limbajului articulat. Sexul masculin utilizează mai ales emisfera stanga, iar cel feminin utilizeaza ambele emisfere cerebrale. Si de aici, adevarate probleme de comunicare, drame, despartiri, divorturi. Este absolut uimitor faptul ca, desi folosesc acelasi limbaj, nu se ineleg.
Totusi, acele femei care se inteleg pe sine, pe barbati ii inteleg foarte bine. Si viceversa. :)
"Orice fiinta umana e capabila sa urasca..." E adevarat ca o fiinta umana e capabila de multe... insa, exista oameni care nu pot sa urasca. Cine e capabil sa iubeasca cu toata fiinta sa, e incapabil sa urasca. Avem doar impresia ca uram o persoana, sau ca uram sa facem anumite lucruri, dar, de fapt, e doar furie de moment, dezamagire, pe care o confundam cu ura.
Doar oamenii cu sufletele pervertite pot sa se prabuseasca in abisurile fara fund ale prostiei, rautatii si urii.
Asta da, clasificare: "barbati-iepuri, speriati si tematori, permanent pe fuga..." :))
Cu siguranta va referiti strict la barbatii lasi, genul acela de barbat care fuge de acasa parasindu-si familia. Dar mai ales isi paraseste propriul copil care la varsta de cativa anisori, ramane fara tata intr-o perioada extrem de importanta si decisiva pentru dezvoltarea lui fizica si emotionala. Si toate acestea nu doar pentru ca barbatul-iepure este speriat, temator, pus mereu pe fuga, ci pentru ca ii place sa "iubeasca" mai multe femei, pe rand, una cate una.
Iar dupa fiecare fuga va canta: "Ma iubeste femeile, si e moarte dupe mine..." :)) :)) :))
La fel va doresc, un sfarsit de saptamana cat mai placut! :)
Da, sunt la curent cu toate diferentele "tehnice" dintre barbati si femei... :D
Dar ma indoiesc ca aceasta este o scuza pentru incompatibilitatea intr-o relatie barbat-femeie, pornind de la simpla comunicare si pana la casatorie. Nu cred ca venim de pe planete diferite, asa cum s-a tot scris... suntem totusi oameni... unii dintre noi, cel putin... :)) Dar si eu am fost socata uneori de faptul ca "nu vorbim aceeasi limba". :D
Oricum, sunt si destule exceptii, in ceea ce priveste aceste diferente atat de mediatizate. Exista si femei care gandesc "barbateste", si barbati care simt teama mai rau decat femeile... :))
Din punctul meu de vedere, primul pas ar fi cunoasterea aprofundata a celuilalt, apoi o dorinta reala de intelegere si comunicare. Insa totul ramane la nivel strict teoretic, din pacate. Asa cum bine spuneati, de teoreticieni nu ducem lipsa... :D
Si ma mai tem ca urmeaza sa va contrazic fiecare afirmatie din acest comentariu... :)
"Totusi, acele femei care se inteleg pe sine, pe barbati ii inteleg foarte bine"...
As da orice sa fie adevarat acest lucru. :D
Eu sunt o femeie care se autocunoaste si intelege destul de bine, sper... dar n-as putea afirma ca am inteles vreodata un barbat. :))
Sau poate totusi am facut-o, dar probabil am fost atat de uimita de ceea ce vedeam, incat... n-am putut crede ca e adevarat! :D
Iar viceversa... E universal acceptat faptul ca pe femei nu le intelege nimeni. Deduc de aici ca nu exista barbati care se inteleg pe sine? :)
Cat despre ura... da, s-ar putea sa existe oameni care nu pot sa urasca. Inca nu i-am cunoscut pe toti, ca sa pot emite asemenea judecati... ;)
Dar "cine e capabil sa iubeasca cu toata fiinta sa"... e capabil si de ura, si de orice sentiment profund, ma tem...
Nu e vorba de a te prabusi in abisuri, ci doar de a experimenta aceste trairi, o perioada mai mult sau mai putin indelungata. Presupun ca toti am trecut prin aceasta... suntem oameni.
Prostia, rautatea si ura nu prea sunt legate... pot exista si separat.
Din nou observ niste generalizari prea largi... eu consider ca aceste mecanisme sunt mai fine si depind de fiecare caz in parte.
Despre "barbatii-iepuri"... :D ma refeream doar la comportamentul intr-o relatie, nu la actiunile in sine.
Nu, "iepurii" nu cred ca ar avea asemenea curaj... sa-si paraseasca familia... Pentru ca se tem de actiune si nu se implica niciodata total, in nicio directie. Se tem in primul rand de ei insisi.
Da, pot "invarti" mai multe femei... chiar deodata, nu "pe rand, una cate una", cum scriati... de ce le cautati scuze? :))
Nu, nu "iepurele" canta acea piesa... :D Acela e doar un om simplu, mandru in ignoranta lui, un om care nu se sperie de nimic, caci nu cunoaste nimic... :D si poate merge "pana la capat", in felul lui simplu... :)
"Iepurii" pot fi si demonici... :D si ma indoiesc ca se imbraca in "trening si pantofi cu toc"... nu e genul lor... :)) :)) :))
Nu stiu daca m-am facut inteleasa... dar macar stiu ca am incercat. :D
Multumesc pentru urari si mai ales pentru distractia oferita pe aceasta tema... clasica! :))
Trimiteţi un comentariu