Educatie de parinte, incotro

“... Cel mic ii spusese intr-o zi ca ii va scrie lui Mos Craciun si ii va spune ca nu vrea jucarii, dar il roaga sa i-l aduca pe tati acasa. Ii dadusera lacrimile. Il imbratisase, spunandu-i ca nu va fii nevoie, caci tati va fii acasa pana de Craciun. ...” Doar viata - Gesturi care frang suflete Citeste mai mult ...

Cum bine stim, cresterea copiilor este binecuvantare Dumnezeiasca, iar parintilor le revine una dintre cele mai importante sarcini: cresterea si educarea urmasilor in conformitate cu poruncile Lui Dumnezeu si cu idealul societatii. Datoria parintilor consta in asigurarea conditiilor materiale si in ingriirea permanena pentru formarea si dezvoltarea copiilor. Insa cea mai importanta indatorire a parintilor in educarea copiilor este cultivarea spirituala a lor, fiinca, dupa cum spune Scriptura: ”dobandirea intelepciunii e mai scumpa decat argintul, si pretul ei mai mare decat al celui mai curat aur. Ea este mai pretioasa decat pietrele scumpe.” Cine nesocoteste aceasta datorie, nu numai ca isi neglijeaza copiii, ci savarseste o mare nedreptate fata de Dumnezeu si fata de societatea in care traieste. Prezenta celor doi parinti este extrem de importanta in dezvoltarea copilului. In jurul unui copil trebuie sa existe oameni pe care acesta sa ii poata copia, iar astfel de modele sunt parintii, care ii ofera copilului o linie de ghidare care il va orienta spre un comportament adecvat in viata.

Scoala ofera multe cunostinte, dar putine modele capabile sa influenteze pozitiv viitorul elevilor. La scoala, la orele de religie si la cele de educatie civica, copiii invata despre adevar si minciuna, despre bunatate si rautate, despre curaj si lasitate... insa, poate nu se implica destul Comunitatea si mai ales Biserica care ar trebui sa dea o importanta mai mare pregatirii copilului pentru cand va deveni parinte. Am citit de curand un articol in care invatatoarea unor elevi din clasele mici relata felul in care a decurs una din orele de educatie civica: “Astazi, la test, m-am gandit sa le propun elevilor o cerinta mai deosebita. Fiecare dintre ei trebuia sa-si imagineze ca este parintele unui copil care obisnuieste sa minta, care nu-si respecta semenii si ii supara pe cei din jur. In aceste conditii, trebuia ca ei sa gaseasca solutii concrete pentru a indrepta comportamentul fiului imaginar. Cu maturitatea specifica varstei, elevii mei au dat raspunsurile pe care ei le-au considerat potrivite. Interesant este ca majoritatea provin din familii instarite, familii inchegate unde domneste armonia. Si totusi, in raspunsurile lor, am gasit solutii dure, cum ar fi: l-as bate; l-as face de ras; i-as arunca jucariile; l-as lega de pat; l-as lasa să doarma afara; as urla la el pana m-ar durea gatul; nu i-as mai da de mancare; l-as duce la scoala de corectie... In schimb, o fetita cu parintii despartiti si care se afla in grija mamei, a scris: Eu i-as spune ca il iubesc si ca nu-l voi parasi niciodata. Dacă i-as spune asta poate s-ar indrepta.”

Din pacate, multi dintre adultii care au copii in ingrijire nu isi iau in serios rolul de parinte. In general, adultii incearca sa gaseasca simplitatea in complexitate si ivers. Astfel de adulti, care devin parinti, nu isi dau seama ca ar fi mai simplu pentru toata lumea sa deschida larg ochii si sa priveasca in jur, sa traiasca in realitate, in prezent. Nu-si dau seama cat de mult ii doare pe copii sa-si vada parintii facand mereu planuri de viitor, dar ignorand prezentul, ei fiind mereu alaturi de copiii din viitor iar pentru cei din prezent nu au timp. Sunt atat de ignoranti incat nu stiu ca fara trecut si mai ales fara prezent nu poate exista viitor. E adevarat, parintii muncesc mult pentru copiii lor, dar nu le acorda sprijinul moral de care au nevoie. Ei nu realizeaza cat de egoisti sunt de fapt, sau poate printr-un asfel de comportament voit, realist, incearca sa-si mascheze dizabilitatile sufletesti. Nu doar egoisti ci mai ales lasi sunt acei tineri parinti care recurg la josnica despartire numita divort, o situatie dezastruoasa in care copilul este lovit crunt, cu o lovitura aplicata prin spate, miseleste, direct in inima, nemaiavand nici o scapare. Permanent scrijelita si deformata de uratenie ii va fi inima, in lipsa parintelui drag care l-a abandonat. E deprimant sa te gandesti la asta, dar nu exista tragedie si durere mai mare decat cea a copilului care se simte abandonat. Nefericiti vor fi asfel de parinti pentru copiii lor, deoarece cand acesti copii vor ajunge in viitor, vor fi singuri. Vor trai intr-un abis imaginar, caci atat le va ramane intact din suflet, si vor fi intr-o continua suferinta, fara sperante, fara sentimente, iar trairile lor emotionale se vor manifesta prin stima redusa de sine, timiditate, interiorizare si neincredere.

,,Eu sînt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă.
Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume...” (Gene Cole)

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Abonaţi-vă la: Postare comentarii (Atom)

Carte

(...) Cât este de necesar, pentru educaţia copilului, ca părinţii să fie împreună şi ce pericol, cu urmări pe toată viaţa, este pentru sufletul copiilor despărţirea părinţilor, s-ar putea vorbi ore în şir.

Tragedia începe deja la procesele de divorţ. Între părinţi începe o luptă la cuţite referitor la cine primeşte copilul, tata sau mama? Dar ce dezastru se întâmplă în sufletul copilului când trebuie el să aleagă pe cine să iubească: pe tata sau pe mama? E drept că nici hotărârea judecătorească nu este mai bună când îi desparte pe copii şi jumătate dintre ei merg cu tata, jumătate cu mama.

Ei bine, s-a terminat divorţul. Acum începe "educaţia" copiilor. Educaţie? Ce fel de educaţie? Partea care a obţinut copiii face tot posibilul ca să stingă în sufletul lor iubirea naturală faţă de cealaltă parte; tot ce ştie rău despre cealaltă parte, spune totul, aşterne totul înaintea copiiilor. Partea cealaltă, în schimb, de la care au fost luaţi copiii, depune tot efortul posibil pentru a şi-i apropia şi, în acest scop, se pretează la mijloacele cele mai fantastice. Iar acestei hărţuieli nenorocite îi este victimă sufletul copiiilor.

O, sărmani puişori care ţipaţi disperaţi, aruncaţi afară din cuibul cald al familiei, o dată cu despărţirea părinţilor vi s-a prăbuşit irecuperabil un întreg paradis!

Faptul că acest lucru nu este pesimism, nu este sperietoare lipsită de temei, ci realitate cruntă, reiese dintr-o scrisoare pe care copilaşul unor părinţi divorţaţi a scris-o la Crăciun pruncuşorului Isus. Nu există acel Demostene care să poată pleda atât de cutremurător împotriva divorţului, nu există acel Cicero care să poată tuna şi fulgera cuvinte mai înfiorătoare împotriva divorţului, cum face scrisoarea acestui Ionel care, la Crăciun, cu hieroglife mari, i-a scris Pruncuşorului din cer următoarele: "Drăguţule Isus! Te rog, ia-mă şi pe mine în cer. Aş vrea să fiu un îngeraş. Şi-ţi promit că voi fi foarte cuminte şi că voi împlini tot ce-mi vei porunci. Aici însă mă simt tare rău. Tu ştii că tăticul a alungat-o pe mămica pentru că a luat o altă mămică. Pe mine m-a luat mămica, dar cu ea mă simt foarte rău. De atunci eu nu am mai primit nici o bomboană. De atunci aici este atât de rece. Mămica plânge tot timpul. Acum a venit şi la mămica un tătic nou, dar mămica plânge tot în hohote. Tăticul cel nou este beţiv. Mămica s-a plâns vecinelor că nu are ce face, altfel murim de foame. Eu i-am spus mamei mele că-l omor pe tăticul cel nou. Mămica însă mi-a spus că Isus se supără pentru aceasta. La ora de religie, la şcoală, am învăţat că îngerii o duc foarte bine şi că nu au de făcut altceva decât să asculte de Isus. Pentru aceasta aş vrea să fiu şi eu un înger, căci aici o duc tare greu. Te rog frumos, Pruncuşorule, trimite repede după mine. Îţi sărută mâinile, Ionel".

Fraţilor! Aceasta nu este o scrisoare inventată, acesta este un fapt întâmplat. Spuneţi-mi, vom avea oare dreptul să ne revoltăm şi să ne declarăm nemulţumiţi dacă aceşti copii odată vor creşte mari şi vor deveni nişte răufăcători nemiloşi, desfrânaţi, tâlhari, ucigaşi? Spuneţi-mi cine sunt mai vinovaţi: copiii descreieraţi sau acei părinţi al căror divorţ este cauza rătăcirii lor? Ia să urmărim anii copilăriei acestor delincvenţi: de câte ori dăm, în viaţa lor, peste urmele devastatoare ale vieţii de familie distrusă!(...)

T.Tihamér - Episcop de Veszprem - Căsătoria creştină

Citeşte mai mult ...

✠ ✠ ✠

(...)În timp ce banda adezivă e folosită pentru a lipi lucrurile temporar, lipiciul este de obicei folosit pentru a lega lucrurile definitiv. Două lucruri bine lipite nu pot fi separate decât cu mare dificultate. Dacă încercaţi să separaţi două bucăţi de lemn care au fost lipite, veţi observa că de obicei ele nu se separă exact în locul unde au fost lipite. În timp ce lipiciul rezistă, lemnul se desface în aşchii şi se rupe. Lucrurile care au fost lipite unele de altele, de cele mai multe ori nu pot fi separate fără mari stricăciuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele unite prin legământul căsătoriei. Poate că şi dumneavoastră şi eu am fi putut folosi cuvântul dragoste în loc de alipire. Dumnezeu a ales un cuvânt care ar putea fi mai puţin afectat de schimbarea sentimentelor şi trăirilor emoţionale. Alipirea include dragostea – agape – un jurământ de sacrificiu după modelul jertfirii de Sine a lui Cristos (Efes.5:2, 25). Având în vedere relaxarea morală din zilele noastre, ar fi potrivit să subliniez faptul că alipirea de soţ sau soţie exclude în mod evident relaţiile din afara căsătoriei. A fi alipit de soţ(soţie) şi în acelaşi timp implicat într-o relaţie sexuală cu altcineva reprezintă o contradicţie în termeni. Loialitatea în căsătorie este esenţială pentru relaţia de alipire în sens biblic.

Despre căsătorie, Scriptura ne învaţă că ea a fost creată de Dumnezeu ca fiind valabilă până la moarte, iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătorirea, acestea cad sub incidenţa adulterului. În secţiunea următoare vom analiza textele majore care se ocupă de căsătorie, divorţ şi recăsătorire. Obiectivul meu final nu este să vă conving de propria mea poziţie, ci mai degrabă doresc să vă ajut să înţelegeţi ceea ce Scriptura ne învaţă cu privire la această problemă morală contemporană. Vorbind despre tema căutării adevărului, William Sanford LaSor, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Fuller a remarcat: „Nu avem nici un motiv să ne temem de adevăr; doar ignoranţa poate să ne facă rău… Noile adevăruri sunt întotdeauna o provocare pentru vechile opinii. Dar noile adevăruri nu distrug niciodată vechile adevăruri; ele doar separă adevărul de învăţăturile false“. Astfel, am încredere că veţi cântări cu grijă argumentele şi exegeza prezentate de mine, pe măsură ce vă articulaţi propriul dumneavoastră punct de vedere despre divorţ şi recăsătorire.

Ce este căsătoria la urma urmei? În timp ce mulţi se gândesc la ea doar ca la un act legal, Biblia ne arată că unirea prin căsătorie implică mult mai mult. Pe baza studiului nostru, căsătoria ar putea fi definită ca actul lui Dumnezeu de unire a unui bărbat cu o femeie printr-un legământ definitiv, într-o relaţie ce implică un singur trup. Biblia numeşte căsătoria un „legământ“ (Matei 2:14; Prov.2:17), iar Dumnezeu nu se joacă cu ruperea relaţiilor legate prin legământ. Căsătoria implică un jurământ sau o promisiune care te obligă la păstrarea legăturii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură“ (Num. 30:2). Eclesiastul 5:4-6 ne avertizează că lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu respectă jurămintele. Psalmul 15:4 subliniază prioritatea credincioşiei faţă de promisiunea făcută, în ciuda preţului care trebuie plătit. Căsătoria este clădită pe o promisiune făcută înaintea lui Dumnezeu în faţa prietenilor şi membrilor familiei. Probabil că păstrarea promisiunii este conceptul cheie pentru doctrina trăiniciei căsătoriei. Lewis B. Smedes, profesor de teologie şi etică la Seminarul Fuller a scris: „când faci o promisiune, creezi un mic sanctuar al adevărului în jungla incertitudinii. Destinul uman se sprijină pe o promisiune făcută de bună voie şi abordată cu încredere“. Ce diferit ar arăta această lume dacă ne-am ţine promisiunile!

În versetul 12 Maleahi cheamă judecata divină asupra tuturor celor care vor profana relaţia de căsătorie în acest mod. Expresia „îl va nimici“ înseamnă a condamna la moarte (vezi Exod 13:14). Universalitatea acestei pedepse divine e sugerată de faptul că nici chiar preoţii sau leviţii care oficiau la Templu nu vor fi cruţaţi. Păcatul divorţului (Mal. 2:13-16). Maleahi declară că plânsetele lor, ce aveau ca scop primirea răspunsurilor la rugăciuni (v. 13), nu vor avea nici un efect datorită încălcării jurămintelor lor de căsătorie (v. 14, 1 Petru 3:7). Maleahi îi condamnă pe cei care şi-au încălcat legămintele de căsătorie, înşelându-şi soţiile.Verbul în ebraică (bagad) înseamnă „a se purta cu înşelăciune, necredincioşie sau vicleşug“.(...)

Fără divorţ şi fără recăsătorire - J.Carl Laney (professor of biblical literature and coordinator for Israel study programs at Western Seminary in Portland, Oregon.)

Citeşte mai mult ...

Totuşi, zâmbeşte vieţii