Iubirea

Despre ce inseamna si ce este EA.
Multumesc bunei mele prietene pentru acest articol exceptional.

Iubirea e un cuvant foarte des intalnit, pretutindeni… Iar oamenii chiar isi imagineaza cu totii ca stiu ce inseamna. Il canta, il preamaresc si il rostesc cu atata usurinta... Insa sunt prea putini cei alesi, care inteleg cu adevarat profunzimea acestui cuvant, in timpul vietii... uneori mai devreme, alteori mai tarziu... in general, mai tarziu... pentru ca iubirea cere mai intai durere, apoi intelepciune, pentru a putea fi recunoscuta si pretuita cu adevarat.

Mai intai trebuie sa treci printr-o flacara mistuitoare, ce se aprinde brusc si se stinge la fel... Abia apoi vei recunoaste Iubirea. E un foc ce arde mocnit si incalzeste alene, nu parjoleste... E o lumina calda, nu orbitoare... E un far calauzitor, ce strabate vesnicia cu razele sale.
Mai intai trebuie sa te lupti cu ape repezi si involburate, care sunt gata sa te piarda in adancuri... Abia apoi vei recunoaste Iubirea. E un rau limpede ce curge lin... si care nu se rataceste niciodata in desert, ci isi urmeaza cursul pana la capat, oricate meandre i-ar scoate in cale soarta...
Mai intai trebuie sa te inalti brusc in vazduh, uitand ca n-ai aripi, si sa te prabusesti dureros... Abia apoi vei recunoaste Iubirea. E aerul care intretine viata... si totodata aripile care iti cresc de la sine, atunci cand il strabati in doi... e atat de usor sa zbori in doi.
Mai intai trebuie sa simti un cutremur de pamant si sa cobori in abisurile durerii, ce ti se deschid in cale... Abia apoi vei recunoaste Iubirea. E insusi pamantul stabil si roditor, din care se naste viata. Nu se cutremura decat arareori, eliberand energii acumulate de-a lungul timpului... si atunci distruge tot ce e inselator si consolideaza ceea ce e puternic si real.

Abia atunci, intr-un tarziu, vei intelege ce e Iubirea...
Nu e o clipa suspendata in infinit, ci e un drum care nu se sfarseste niciodata, indiferent pe unde e nevoit sa treaca...
Iubirea e o energie ce transcende spatiul si timpul, universul exterior si cel interior...
Iubirea inseamna sa-ti descoperi sinele in celalalt, pas cu pas, pana cand nu mai stii exact cine esti, pentru ca ai depasit granitele tale si l-ai primit si pe celalalt in tine...
Iubirea inseamna o rezonanta adanca a doua spirite, a doua trupuri, perfect acordate... pana cand incep sa se confunde.
Iubirea e un intreg desavarsit, care se construieste permanent, din doua jumatati care se atrag... celula cu celula, secunda cu secunda, pana la infinit.

Iubirea inseamna sa stii intotdeauna ce face celalalt, mai presus de cuvinte... Iubirea nu inseamna intrebari care macina, ci raspunsuri care se ofera de la sine.
Iubirea nu inseamna zbateri chinuitoare, ci o liniste adanca, o pace senina, o siguranta eterna, o incredere nemarginita.
Iubirea nu inseamna lacrimi, ci suras... o vindecare perpetua, o mangaiere blanda, o hrana vesnica.
Iubirea inseamna acasa. Ceva cunoscut dintotdeauna, atat de firesc, incat ai uitat ca e de fapt in tine.

Sunt norocosi cei ce ajung aici... si prea putini, de fapt.
Sunt cei ce nu s-au lasat inselati de ceturi amagitoare, sunt cei ce nu s-au lasat mistuiti de valvatai aprinse, sunt cei ce au luptat cu aprige furtuni, sunt cei ce s-au prabusit dureros, din eter pana in abisuri adanci, dar au ales sa nu se lase invinsi… si sa traiasca... si sa caute Iubirea, pana la sfarsit.
Unii dintre acestia o vor descoperi in calea lor, intr-un tarziu... si o vor recunoaste, si vor sti cum s-o pretuiasca... pentru ca e atat de rara.
Si abia atunci totul va capata un sens.
Abia atunci viata le va zambi... si-i vor zambi si ei vietii, cu adevarat, poate pentru prima oara... si totul in jur va fi lumina.

Publicat de Alexo la 9.1.12 2 comentarii
Etichete:

Distanta dintre inimi

 "Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
- De ce tipa oamenii, cand sunt suparati?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce sa tipi atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreaba din nou inteleptul.
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude.
Maestrul intreaba din nou:
-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Niciunul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
- Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati?
Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult.
Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt.
Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite?
Ele nu tipa deloc.Vorbesc incetisor, suav. De ce?
Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica.
Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici numai vorbesc, doar soptesc, murmura.
Iar atunci, cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg.
Asta se petrece atunci, cand doua fiinte se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:  
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta.
Nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.”

In iubire totul se desfasoara natural si de la sine inteles.
Iar gelozia este o nesiguranta, o neincredere in primul rand in sine si apoi in celalalt, o lipsa a iubirii.
In iubire totul trebuie cuprins, si unul trebuie sa-l intareasca si sa-l aline pe celalalt, sa-l insufleteasca, sa-l inalte.

Iubirea nu ingradeste (Sinele), ci il largeste, de fapt, in intereactiunea cu celalalt, chiar il dirijeaza spre sine insusi, prin aceea ca este creata o lume comuna speciala, care se modifica mereu prin sine insasi si astfel nu duce la plictiseala.

Oamenii cred ca stiu ce e iubirea. In realitate, nu prea stiu. Din aceasta neintelegere se naste gelozia. Prin "iubire", oamenii inteleg un fel de monopol, o forma de posesivitate, fara sa inteleaga una din cele mai simple realitati ale vietii: in clipa in care posezi o fiinta vie, ai ucis-o.

Fragment - Osho
Publicat de Alexo la 6.1.12 1 comentarii
Etichete:
Abonaţi-vă la: Postări (Atom)

Carte

(...) Cât este de necesar, pentru educaţia copilului, ca părinţii să fie împreună şi ce pericol, cu urmări pe toată viaţa, este pentru sufletul copiilor despărţirea părinţilor, s-ar putea vorbi ore în şir.

Tragedia începe deja la procesele de divorţ. Între părinţi începe o luptă la cuţite referitor la cine primeşte copilul, tata sau mama? Dar ce dezastru se întâmplă în sufletul copilului când trebuie el să aleagă pe cine să iubească: pe tata sau pe mama? E drept că nici hotărârea judecătorească nu este mai bună când îi desparte pe copii şi jumătate dintre ei merg cu tata, jumătate cu mama.

Ei bine, s-a terminat divorţul. Acum începe "educaţia" copiilor. Educaţie? Ce fel de educaţie? Partea care a obţinut copiii face tot posibilul ca să stingă în sufletul lor iubirea naturală faţă de cealaltă parte; tot ce ştie rău despre cealaltă parte, spune totul, aşterne totul înaintea copiiilor. Partea cealaltă, în schimb, de la care au fost luaţi copiii, depune tot efortul posibil pentru a şi-i apropia şi, în acest scop, se pretează la mijloacele cele mai fantastice. Iar acestei hărţuieli nenorocite îi este victimă sufletul copiiilor.

O, sărmani puişori care ţipaţi disperaţi, aruncaţi afară din cuibul cald al familiei, o dată cu despărţirea părinţilor vi s-a prăbuşit irecuperabil un întreg paradis!

Faptul că acest lucru nu este pesimism, nu este sperietoare lipsită de temei, ci realitate cruntă, reiese dintr-o scrisoare pe care copilaşul unor părinţi divorţaţi a scris-o la Crăciun pruncuşorului Isus. Nu există acel Demostene care să poată pleda atât de cutremurător împotriva divorţului, nu există acel Cicero care să poată tuna şi fulgera cuvinte mai înfiorătoare împotriva divorţului, cum face scrisoarea acestui Ionel care, la Crăciun, cu hieroglife mari, i-a scris Pruncuşorului din cer următoarele: "Drăguţule Isus! Te rog, ia-mă şi pe mine în cer. Aş vrea să fiu un îngeraş. Şi-ţi promit că voi fi foarte cuminte şi că voi împlini tot ce-mi vei porunci. Aici însă mă simt tare rău. Tu ştii că tăticul a alungat-o pe mămica pentru că a luat o altă mămică. Pe mine m-a luat mămica, dar cu ea mă simt foarte rău. De atunci eu nu am mai primit nici o bomboană. De atunci aici este atât de rece. Mămica plânge tot timpul. Acum a venit şi la mămica un tătic nou, dar mămica plânge tot în hohote. Tăticul cel nou este beţiv. Mămica s-a plâns vecinelor că nu are ce face, altfel murim de foame. Eu i-am spus mamei mele că-l omor pe tăticul cel nou. Mămica însă mi-a spus că Isus se supără pentru aceasta. La ora de religie, la şcoală, am învăţat că îngerii o duc foarte bine şi că nu au de făcut altceva decât să asculte de Isus. Pentru aceasta aş vrea să fiu şi eu un înger, căci aici o duc tare greu. Te rog frumos, Pruncuşorule, trimite repede după mine. Îţi sărută mâinile, Ionel".

Fraţilor! Aceasta nu este o scrisoare inventată, acesta este un fapt întâmplat. Spuneţi-mi, vom avea oare dreptul să ne revoltăm şi să ne declarăm nemulţumiţi dacă aceşti copii odată vor creşte mari şi vor deveni nişte răufăcători nemiloşi, desfrânaţi, tâlhari, ucigaşi? Spuneţi-mi cine sunt mai vinovaţi: copiii descreieraţi sau acei părinţi al căror divorţ este cauza rătăcirii lor? Ia să urmărim anii copilăriei acestor delincvenţi: de câte ori dăm, în viaţa lor, peste urmele devastatoare ale vieţii de familie distrusă!(...)

T.Tihamér - Episcop de Veszprem - Căsătoria creştină

✠ ✠ ✠

(...)În timp ce banda adezivă e folosită pentru a lipi lucrurile temporar, lipiciul este de obicei folosit pentru a lega lucrurile definitiv. Două lucruri bine lipite nu pot fi separate decât cu mare dificultate. Dacă încercaţi să separaţi două bucăţi de lemn care au fost lipite, veţi observa că de obicei ele nu se separă exact în locul unde au fost lipite. În timp ce lipiciul rezistă, lemnul se desface în aşchii şi se rupe. Lucrurile care au fost lipite unele de altele, de cele mai multe ori nu pot fi separate fără mari stricăciuni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele unite prin legământul căsătoriei. Poate că şi dumneavoastră şi eu am fi putut folosi cuvântul dragoste în loc de alipire. Dumnezeu a ales un cuvânt care ar putea fi mai puţin afectat de schimbarea sentimentelor şi trăirilor emoţionale. Alipirea include dragostea – agape – un jurământ de sacrificiu după modelul jertfirii de Sine a lui Cristos (Efes.5:2, 25). Având în vedere relaxarea morală din zilele noastre, ar fi potrivit să subliniez faptul că alipirea de soţ sau soţie exclude în mod evident relaţiile din afara căsătoriei. A fi alipit de soţ(soţie) şi în acelaşi timp implicat într-o relaţie sexuală cu altcineva reprezintă o contradicţie în termeni. Loialitatea în căsătorie este esenţială pentru relaţia de alipire în sens biblic.

Despre căsătorie, Scriptura ne învaţă că ea a fost creată de Dumnezeu ca fiind valabilă până la moarte, iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătorirea, acestea cad sub incidenţa adulterului. În secţiunea următoare vom analiza textele majore care se ocupă de căsătorie, divorţ şi recăsătorire. Obiectivul meu final nu este să vă conving de propria mea poziţie, ci mai degrabă doresc să vă ajut să înţelegeţi ceea ce Scriptura ne învaţă cu privire la această problemă morală contemporană. Vorbind despre tema căutării adevărului, William Sanford LaSor, profesor de Vechiul Testament la Seminarul Teologic Fuller a remarcat: „Nu avem nici un motiv să ne temem de adevăr; doar ignoranţa poate să ne facă rău… Noile adevăruri sunt întotdeauna o provocare pentru vechile opinii. Dar noile adevăruri nu distrug niciodată vechile adevăruri; ele doar separă adevărul de învăţăturile false“. Astfel, am încredere că veţi cântări cu grijă argumentele şi exegeza prezentate de mine, pe măsură ce vă articulaţi propriul dumneavoastră punct de vedere despre divorţ şi recăsătorire.

Ce este căsătoria la urma urmei? În timp ce mulţi se gândesc la ea doar ca la un act legal, Biblia ne arată că unirea prin căsătorie implică mult mai mult. Pe baza studiului nostru, căsătoria ar putea fi definită ca actul lui Dumnezeu de unire a unui bărbat cu o femeie printr-un legământ definitiv, într-o relaţie ce implică un singur trup. Biblia numeşte căsătoria un „legământ“ (Matei 2:14; Prov.2:17), iar Dumnezeu nu se joacă cu ruperea relaţiilor legate prin legământ. Căsătoria implică un jurământ sau o promisiune care te obligă la păstrarea legăturii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte: „când un om va face o juruinţă Domnului sau un jurământ prin care se va lega printr-o făgăduială, să nu-şi calce cuvântul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieşit din gură“ (Num. 30:2). Eclesiastul 5:4-6 ne avertizează că lui Dumnezeu nu-i plac oamenii care nu respectă jurămintele. Psalmul 15:4 subliniază prioritatea credincioşiei faţă de promisiunea făcută, în ciuda preţului care trebuie plătit. Căsătoria este clădită pe o promisiune făcută înaintea lui Dumnezeu în faţa prietenilor şi membrilor familiei. Probabil că păstrarea promisiunii este conceptul cheie pentru doctrina trăiniciei căsătoriei. Lewis B. Smedes, profesor de teologie şi etică la Seminarul Fuller a scris: „când faci o promisiune, creezi un mic sanctuar al adevărului în jungla incertitudinii. Destinul uman se sprijină pe o promisiune făcută de bună voie şi abordată cu încredere“. Ce diferit ar arăta această lume dacă ne-am ţine promisiunile!

În versetul 12 Maleahi cheamă judecata divină asupra tuturor celor care vor profana relaţia de căsătorie în acest mod. Expresia „îl va nimici“ înseamnă a condamna la moarte (vezi Exod 13:14). Universalitatea acestei pedepse divine e sugerată de faptul că nici chiar preoţii sau leviţii care oficiau la Templu nu vor fi cruţaţi. Păcatul divorţului (Mal. 2:13-16). Maleahi declară că plânsetele lor, ce aveau ca scop primirea răspunsurilor la rugăciuni (v. 13), nu vor avea nici un efect datorită încălcării jurămintelor lor de căsătorie (v. 14, 1 Petru 3:7). Maleahi îi condamnă pe cei care şi-au încălcat legămintele de căsătorie, înşelându-şi soţiile.Verbul în ebraică (bagad) înseamnă „a se purta cu înşelăciune, necredincioşie sau vicleşug“.(...)

Fără divorţ şi fără recăsătorire - J.Carl Laney (professor of biblical literature and coordinator for Israel study programs at Western Seminary in Portland, Oregon.)

Copilul Isus

Divina Milostivire

O mamă adevărată